Oameni

Oare atunci cand imi pun toata increderea intr-o persoana o fac fara nici un fel de asteptare din partea celuilalt? probabil ca da. Asa mi se intampla de cele mai multe ori. Poate ca suna urat dar o fac ca sa ma simt eu mai bine, probabil ma folosesc de oameni…pentru ca eu spunandu-le ce simt, ma fac sa ma simt mai bine. E si acordarea increderii inca o necunoscuta pentru mine…pentru ca atunci cand mi se intampla…sa fiu dezamagita…suflu si in iaurt cum se spune…dar ce pacat ca asta tine doar pentru putin.

Intotdeauna spun, si cred ca o sa spun asa de fiecare data, iubesc oamenii si mi-s dragi si toti pentru mine incep de la un egal, toti sunt buni, toti merita increderea mea (chiar daca suna pompos...e increderea pe care o acord eu oamenilor) si toti sunt demni de cele mai inaltatoare sentimente. Oamenii, ce lucru minunat creat de Dumnezeu, chiar daca se spune ca omu e singura imperfectiune a naturii. Daca el e imperfectiunea, care traieste, vorbeste, simte, crede, gandeste, rade sau plange, se roaga, spera, canta, se bucura, danseaza, viseaza…viseaza si mai presus de toate iubeste! cu siguranta e ceva incantator aici…desi e trecator si dupa viata pe care o are aici, pe pamant urmeaza ceea ce e mai important…dar cred ca azi o sa ma refer la doar ce e aici.

Aici cam de multe ori folosit…aici langa mine…e gol?e locul care il doresc intotdeauna plin de prieteni si de oameni diferiti care sa ma faca sa simt ca traiesc si de la care sa invat. Langa mine?da, intotdeauna vreau pe cineva langa mine…pentru ca nu-mi place sa fiu singura (doar cateodata!) ii iubesc pe oameni…sa fie in preajma mea…nu ca sa fiu eu in centrul atentiei dar sa fiu inconjurata de oameni.

Cand oamenii ajung sa ma dezamageasca? De ce o fac? Pentru ca eu i`am lasat…e simplu ca buna ziua nu?Doamne cat mai poate sa doara o vorba aruncata, cata greutate are un lucru facut fara sa te gandesti la consecinte.

Nu vreau, asta e sentimentul pe care il am intotdeauna dupa, sa nu mai vreau, sa nu mai vreau sa fiu asa? Sa nu mai vreau sa fac asa cum am facut inainte? Sa nu mai vreau sa-i las? Sa nu mai vreau sa-mi faca? Sa nu mai vreau sa fie? Ce sa nu mai vreau? E cel mai simplu lucru pe care il pot dori… “sa nu mai vreau”!cu toate astea…tot ma gandesc la ce s-a intampla, tot imi pun intrebari de ce s-a intamplat? tot stau sa-mi explic ce s-a intamplat si sa gasesc motive. Poate acesta e cursul vietii…mele si asa trebuie sa se intample. Intotdeauna cand obosesc sa ma mai gandesc ajung la asta: asa trebuie sa se intample. Cred ca in situatii de genul asta imi dau seama cat de frumos le-a facut Dumnezeu pe toate...ii da omului de toate si il lasa in viata…el poate alege sa stea si sa nu faca nimic, e cel mai simplu, sau sa lupte si sa incerce de toate. Eu cred ca am ales a doua varianta, chiar daca nu intotdeauna, si atunci stau si incerc si vreau sa fac sa aflu sa dreg si la un moment dat, cum spuneam, obosesc. Si ce fac? Ma intorc la El..si spun asta trebuia sa se intample…poate nici nu-i correct de ce sa le pun in carca Lui?eee uite asa sunt eu. Cu toate astea invat multe pana ajung sa obosesc, desi lucru de care mi-e cel mai ciuda e ca lucrurile imporatante pe care ajung sa le invat nu le tin minte prea mult timp, sau vreau eu sa le pun intr-un pachetel si sa-l las…sa plece….ei bine, evident cand se intampla urmatoarea data…revin la pachetel…care curios se deschide singur….si mai aduna si el cate ceva. Sper sa ajung in stadiul in care sa ma invat minte…singura…si nu constransa de situatii si de imprejurimi.

Oamenii..merita ei increderea de la inceput? sau eu gresesc? merita sa imi fac atatea ganduri pentru lucrurile care mi se intampla, doar pentru ca cineva a profitat de increderea mea? probabil e timpul sa merg mai departe..sa cresc. Oricum, raman la ce am spus: iubesc oamenii.