Pietricelele mele

Sursa foto: http://www.stonetohome.com

Ma uitam acum peste niste poze mai vechi de-ale mele in care apar foooarte multi oameni. Ma uitam la poze pentru ca ieri am visat un fost coleg din gimnaziu, pe care nu l-am mai vazut de atata timp, si cum azi mai toata ziua m-am gandit la el, mi-am adus aminte de scoala cand eram in clasele mici si de nenumaratele amintiri pe care le am impreuna cu colegii mei de atunci. Mai apoi imi chiar spuneam, nu conteaza cat de mult timp trece de cand nu ai vazut o persoana, daca ti-e draga, daca ai facut ataat de multe lucruri impreuna, daca o cunosti asa de bine, poate cum nu o cunosc prietenii actuali, neaparat trebuie sa iti trezeasca niste sentimente frumoase.

Cum e facut si creierul si inima noastra...sa pastreze amintirea unei persoane, unui sentiment, unui lucru consumat altadata cu atata repezeala, unu ras impreuna cu un prieten atat de bine intiparit, incat nici cum sa nu se poata sterge. Cat de pretioase si de scumpe pot fi amintirile unui om? Cat de mult trebuie sa conteze albumele vechi de poze...ooo nu! nu astea digitale, ci albumele noastre vechi, pe care le cumparam de la scoala cand venea nenea cu o plasuta, si cine vroia sa cumpere se scria pe lista, si urmatoarea saptamana duceai banii la scoala ca sa primesti in schimb albumul atat asteptat :) De fapt cum sa nu pastram amintirile acestea? Cum sa nu iti aduci aminte de scrisorile de dragoste primite de la colegi de valentine´s day (obligati fiind de dna profesoara sa le trimite...eu inca le mai si am)? cum sa nu iti aduci aminte de martisoarele lasate de colegii de clasa in banca pentru ca le era rusine sa ti le dea altfel? cum sa nu iti aduci aminte de lucrurile impartite cu colegii de clasa, care erau prietenii tai cei mai buni? cum sa nu iti aduci aminte de taberele organizate la scoala? cum sa nu iti aduci aminte de sentimentele care le nutreai in secret pentru colegul/colega de clasa? cum sa nu iti aduci aminte de visele pe care le aveai cu ea? cum sa nu iti aduci aminte de prima uniforma? cum sa nu iti aduci aminte de vacantele de vara cu parintii la mare? cum sa nu iti aduci aminte cum era cand aveai varicela sau oreon? cum sa nu iti amintesti de excursiile facute? cum sa nu iti aduci aminte de concertele din oras?cum sa nu iti aduci aminte cum te asculta mama la lectii? cam sa nu iti aduci aminte de mancat lebenita pe balcon cu sora/fratele tau sau de spart samburii de la caise? cum sa nu iti aduci aminte?vai cate sunt! cum sa nu iti aduci aminte de tot? nu se pot uita! am fi saraci fara ele, nu am lasa o amprenta asupra vietii noastre impartita cu ceilalti oameni.

Stiu ca toti avem amintiri pe care nu le-am schimbat cu nici o firmitura in plus sau in minus, si le savuram de fiecare data cu acelasi drag cand ne aducem aminte de un lucru demult facut. Doamne cate ni s-au intamplat, cati oameni am cunoscut, cate oracole am completat, cate fotografii, cate martisoare, cate colectii, cate jocuri, cate melodii. Le pretuiesc si le nu le-as schimba cu nimic. Iar gentuta mea de acasa pliiiiiine cu lucruri importante din gimnaziu, albumele de fotografii din copilarie, cutia cu arhiva biletelelor din liceu, colectia de servetele sunt cele mai frumoase dovezi ale trecerii timpului in cel mai placut mod posibil.

Amintiri...cate amintiri...amintirile sunt cele mai pretioase nu margaritare, pietricele...amintirile sunt pietricelele mele, pietricele care cladesc viata unui om, a mea, a noastra...pietricelele mele!

Asa nu!

Sunt la biblioteca, unde ar trebui sa scriu proiectu la legislatie europeana.Mai am 10 zile si inca 20 de pagini de scris iuuuuhuuu....treaba nu merge chiar asa de bine. Parca ma vad in ultimele zile/nopti cand o sa trag ca tuta...ca sa simti ca traiesti! in loc sa imi fac treaba din timp, relaxata. Chiar ma uitam la studentii astia de aici, care au 13 carti, 3 caiete de exercitii, un laptop deschis cu ceva scheme fantastice, penar plin cu n-spe mii de culori ca sa sublinieze si sa resublinieze lucrurile importante pe care le citesc. Nu vreau eu sa generalizez, dar mi se pare mie, sau romanul, eu, e mai obisnuit sa lucreze sub stres, cand deadline-ul ii bate la usa...aaa am uitat sa spun ca sunt intr-o biblioteca din Germania, plina de studenti germani, evident, dar si din toate colturile lumii. Si invata oamenii astia atata de sarguincios si organizat si cu siguranta din timp. singurii care nu isi fac treaba in modu asta sunt numai eu si studentii erasmusi, ca doar asa era si in Italia, cand eram erasmus si macar aveam o scuza, lumea invata cu o luna inainte noi cu cateva zile acolo....cum spuneam...ca sa simti ca traiesti.

Oare de ce nu am invatat eu sa fac lucrurile in mod organizat? sa fie din educatie? nu cred..mama intotdeauna m-a invatat, prima oara teme si invatat si apoi celelalte lucruri, prioritati! sa fie din cultura? hmmm.. n-as zice, parca ar fi prea mult...si sunt atati alti romani care fac lucrurile frumos atat la scoala cat si in alte domenii.

Oricum m-am decis, sunt o dezorganizata, cu prioritatile in toate partile, care a uitat sa isi faca prima data temele si apoi sa se ocupe de celelalte lucruri in viata. Hai ca am scris prea mult, si am mai tras de timp, dar tot cu constiinta neimpacata sunt. Ma intorc la legislatia europeana! Poate imi spuneti voi ca voi nu sunteti asa si ma trageti de urechi sa nu mai fiu asa.. sau sunteti si voi ca mine? macar cateodata? :) si ma faceti sa ma simt...poate un pic mai bine.

Ma inclin in fata oamenilor organizati, cu prioritatile stabilite, care stiu sa isi calculeze timpul si se ocupa de lucruril importante.

Azi!

Ma gandeam azi, ca vreau sa vorbesc despre cineva, si mi-am dat seama ca nu am facut-o de 8 martie, nici de ziua ei, asa ca poate azi e un moment chiar foarte bun. Stiu ca probabil majoritatea oamenilor spun: "mama mea e cea mai buna mama din lume", nu stiu eu cum sunt mamicile voastre, desi chiar cred ca sunt atat de bune pe cat spuneti, dar mama mea, e centrul universului meu. In jurul ei orbiteaza toate lucrurile mele importante din viata terminand cu cele mai nesemnificative. Mama e cea mai buna prietena a mea! si nu vreau sa vorbesc despre cat de mult o iubesc, pentru ca asta e de la sine inteles si inmultit cu un infinit de ori si poate asa ma apropiu de cat de mult (ah si tot am vorbit de asta).

Am sa vorbesc de mami mea. Mama m-a invatat majoritatea lucrurilor pe care le stiu si din cauza ei am ajuns sa ii povestesc toate lucrurile. Mama ma intreba de mica ce am facut in fiecare zi la scoala si asa am ajuns sa o trezesc din somn noaptea ca sa ii spun ca am uitat sa ii povestesc cum ne-a certat domnul invatator. Cred ca ajunsesem sa ma gandesc ca daca nu ii povestesc tot, daca Doamne fereste i s-ar intampla ceva, mi-ar parea atat de rau ca nu i-am spus ceva. Astfel ii povesteam despre tot, lucruri care probabil nici nu o interesau, care poate o plictiseau cateodata si altele care vroia sa le stie.

De certat, ne-am certat de multe ori si poate sunt putinele datile in care chiar mi-am spus parerea, cand credeam ca mama a gresit, ca sa nu o supar. Cred ca sunt si mamicile un pic smechere, ca se folosesc de lucrul asta, daca o suparam, se supara si nu stiu cum e pentru voi, dar sa o stiu pe mama suparata, sau ca nu vorbeste cu mine e cel mai urat lucru din lume.

Ii multumesc atat de mult pentru ataaat de multe lucruri, incat cred ca pe unele nici nu le constientizeaza ca le stiu de la mama. Ne-a invatat cum sa ne purtam pe mine si pe sora mea, cum sa vorbim, a facut din noi doua fete comunicative si deschise; stie atat de bine sa tina caminul casei noastre ca fiind cel mai frumos loc din lume. Am o familie pentru care ii multumesc lui Dumnezeu. Atat de bine ne simtit unu cu altu, asa bine stim sa radem si sa ne bucuram de lucruri impreuna, stim sa trecem peste probleme, iar toate lucrurile astea doar pentru ca le facem sau pentru ca suntem impreuna. Iar cea mai vinovata persoana pentru toate lucrurile astea este in primul rand mama, dupa aceea noi, fiecare in parte, dar mama e cea care ne tine cel mai bine impreuna.

O iubesc, o stimez, o admir pentru toate lucrurile care le face sau le spune, o respect, o venerez, o invidiez pentru cum ne-a crescut, pe mine si pe vrabiuta mea, lucru pe care eu nu cred ca voi putea sa il fac cu copiii mei, nu asa cum a facut mama.

Azi de ziua copilului eu le doresc tuturor mamicilor din lumea asta sa se bucure de copiii lor, sa ii vada cum cresc frumos, sau sa ajunga sa se mandreasca cu nepotii si stranepotii loc. Azi, la multi ani copiilor, la multi ani mamicilor noastre, la multi ani mamei mele, jumatatea centrului universului meu, cealalta jumatate e tata, iar Ale cireasa din varf.