Toate lucrurile se intampla dintr-un motiv!

De ceva vreme ma tot pregatesc sa imi pun pe "foaie" sentimentele in primul rand! si tot nu reusesc...fara sa imi caut scuza...cred ca din cauza dezamagirii prea mari, nu am reusit.
Cum se face cateodata sa iti doresti ceva ataaat de tare, incat sa faci TOT ce iti sta in putinta sa reusesti...si tot ce tine de tine sa faci, sa incerci sa faci cat si cum crezi si poti tu mai bine si in final sa nu iasa nimic? cum se poate? sa nu faci tu ceva bine? sau poate nu ca nu e bine ceea ce faci, ci poate nu e suficient?! si daca e suficient? de ce nu iese? pentru ca, Andra, toate lucruri se intampla cu un motiv, nu asa spui tu intotdeauna?
Ce nepotrivit suna acest totul se intampla cu motiv! atunci cand e spus pentru tine. De cate ori nu m-am aflat in postura sa zic, nu iti fa griji, totul va fi bine, nu te framanta, nu iti fa atatea ganduri, nu te supara, nu fi necajit(a), tootul se intampla cu motiv! stie Dumnezeu mai bine de ce se intampla asa. Si am spus lucrurile astea pentru ca le credeam, pentru ca le cred ...inca(nu stiu pana cand), pentru ca mi se parea cel mai potrivit lucru sa il spun atunci cand nimic din ce spui parca nu ajuta la o stare sau un sentiment mai bun.
Acum, cand imi caut de lucru...de vreo 6 luni - e drept doar de vreo 3 m-am pus mai serios- si am pus poate sute de cv-uri! mi-am pregatit toate actele si documentele. Am fost la un interviu, unde m-a luat la 3 zile de proba, la un interviu pe skype, 2 interviuri telefonice, un interviu, unde am trecut de prima faza, iar la a doua nu m-au mai chemat ca au gasit, chipurile, alta solutie! si de fiecare data a fost un raspuns negativ, am primit vreo 5 mesaje in care imi scriau ca am trecut in cercul mai restrans de favoriti...si totusi, nimic! un mail in care imi spuneau sa imi iau dreptul de lucru si apoi sa vin, vreo 2-3 mesaje in care sunt supracalificata (incat de atunci nu mai imi trec ambele facultati ci doar una si poate nici masterul) si niiiici una din incercarile mele nu s-au dovedit a fi reusite. Andra, acum cum suna, totul se intampla dintr-un motiv.
Imi pare rau pt toate datile in care am spus ca lucrurile se intampla dintr-un motiv si poate am enervat pe cineva sau parea atat de absurd ce am spus. Continuu sa cred ca lucrurile se intampla dintr-un motiv si ca cineva are un plan mare pregatit pentru mine si pentru fiecare din noi...si totusi nu pot sa nu fiu dezamagita si suparata, mai ales ca dupa ultimul interviu m-au sunat sa imi spuna ca le-a placut de mine si sa merg la firma la inca o vizita (nu interviu) si sa imi scrie dupa o saptamana ca de fapt...au aflat alta solutie!!!!
Cica atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul lucreaza sa iti indeplineasca dorinta. sa nu fie dorinta mea buna? dar nu vreau decat sa lucrez! (asta pe langa sa fie mama, tata, Ale, Norbi, toate mamicile si taticii si toooata lumea sanatoasa).
Sigur conteaza ceea ce iti doresti, cat de mult crezi ca se va intampla, cat de bine poti tu sa faci sau nu un lucru, daca lucrul care ti-l doresti e cel mai potrivit pentru tine la momentul dat. Inca mai cred ca lucrurile se intampla cu scop si mai am inca incredere, nadejde si speranta, dar..iertati-ma, sunt dezamagita!

Eu cred.

Tu in ce crezi? Voi in ce credeti?Eu cred in oameni, eu cred in familia si prietenii mei, eu cred ca lucrurile se intampla cu un anumit scop, eu cred ca cineva are un plan mare pentru fiecare in parte, eu cred ca dupa lucruri rele intotdeauna vine ceva bun si in multe altele, dar mai presus de orice, eu cred in Dumnezeu.
Cum ajungi sa crezi in cineva?sa ai incredere in cineva?cunosti persoana, poate il pui la incercari, sau viata ne pune la incercari impreuna. Eu nu stiu cand am inceput sa cred in Dumnezeu. Sa fie atunci cand mama se ruga cu noi cand eram mici si noi ziceam maaai maaai o data, mami, sau cand ne-a dus mama la biserica? nu stiu! cert e ca eu cred si cred cu tarie si totul a decurs cum va spuneal, l-am cunoscut si nu o data m-a ajutat atunci cand aveam mai mare nevoie, asta pe langa toate lucrurile bune si frumoase pe care mi le da in fiecare zi. Recunosc ca poate nu cunosc atat de bine unele lucruri incat sa port cateodata o discutie cu cineva care nu crede, sau poate ca nu as fi in stare sa fac pe cineva sa creada...pt ca, cum spuneam nu asa ajungi sa crezi in cineva.
Pentru ca eu cred, am avut de atatea ori ocazia, placerea sa particip la anumite slujbe care mie mi se pare mai presus de orice, iar in momentul ala stau si ma gandesc...cum poate cineva sa se lipseasca de asa frumusete. Stiu si sunt convinsa ca pentru unii poate suna atat de frumos impopotonat sau de ras chiar...dar nu ma supar. Pentru mine e un sentiment atat de bun si de fruumos si de nedescris incat ma intreb: cum se poate lipsi cineva de ceva atat de extraordinar?
Eu cred si poate nu intr-atat incat cateodata sa am mai multa nadejde decat am si am fooooarte multe lucruri rele sau gresite. Dar eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat si cred cu tarie ca El, are un plan mare pentru fiecare din noi....eu cred.

Long time no see..

Oare de ce nu am mai scris? sa fie asta un defect al meu, ca ma prind in prea multe lucruri si uit de cele incepute mai devreme si chiar de placerea cu care le faceam?sau poate doar s-au intamplat prea multe lucruri de cand nu am mai scris...anyways I´m still here :D if there´s still anyone interested :)
De atunci m-am mutat, am terminat si cu scolile(in principiu) si imi caut de lucru...nu prea merge la capitolul asta. Ba am prea multe scoli, ba nu ma potrivesc, ba imi lipseste ceva, ba supracalificata si in majoritatea: va multumim pt ca ati aplicat...., ne pare rau..., mult succes! asta in cazul in care nu ma fac domn in loc de doamna si imi arata profesionalismul de care dau dovada.
De aici mi-am adus aminte de una dintre cele mai mari temeri ale mele...ca nu o sa ajung sa o fac pe mama sa fie mandra de mine! bine...zic mami si tati ca sunt mandri ei de ce am facut pana acum...sau poate mai mult de ce nu am facut :)) dar nu asa cum vreau eu! sa fie mama maaandra de mine, sa simta saraca dupa toate sacrificiile pe care le-a facut ca se intoarce roata si Andra ei e sanatoasa, fericita si implinita pe plan profesional!
Daca ar suna ceasul in fiecare dimineata la ora 6 sa merg la servici...familia mea si toate familiile sa fie sanatoase...as fi cea mai fericita si implinita femeie din lume. Sunt convinsa ca mai apoi mi-as dori altceva...dar acum si poate inca ceva timp dupa as fi fericita cu ce am.
Toate lucrurile la timpul lor...dar lucrul asta, cand?

Ciudatenii:

1. Cat de ciudat poate fi sa vrei sa faci ceva pentru ca iti doresti si ai promis cuiva si ai face un lucru bun si frumos....dar pentru ca de obicei exista un dar...facand acest lucru ti se rupe inima ca lasi pe cineva care nu se bucura...de prezenta ta sau nu te bucuri tu de prezenta sa... Cum e sa simti bucurie si implinire ca faci ceva si cat de frumoase momente ai sa petreci alaturi de cei mai dragi oameni din lumea asta si sa simti in acelasi timp ca ti se rupe inima ca nu esti chiar langa toti cei mai dragi?
Cat de ciudat - pt ca e singurul lucru care imi vine in minte...e ciudat, e urat e aaaaaaa e enervant, sa vrei sa faci ceva bun si prin lucrul acela bun sa fii trista nu doar tu ci si altii si in acelasi timp fericita si tu si altii. Probabil ca nu ciudat e cuvant cel mai bun, ci cum spune tata intotdeauna: trebuie sa ai prioritatii, sa stii care sunt lucrurile importante care trebuie facute la un moment dat, la momentul potrivit.
Asa ca da, sunt ciudatenii prin sentimentele atat de extreme pe care le simti luand o anumita decizie, dar sunt decizii pe care orice persoana ajunge sa le ia asumandu-si toate consecintele si mai mult decat atat: toate lucrurile se intampla dintr-un motiv anume. Sau e doar ciudatenia mea, care ar fi trebuit sa apara demult avand in vedere deciziile pe care le-am luat eu pana acum si de acum inainte?

Cer de dimineata :)

Buna dimineata! e 7 si un pic nu am mai putut dormi de vreo ora din cauza gandurilor poate sau a pacatelor :)) asa se spune nu? imi pare rau ca nu v-am mai vizitat si sper sa ne vedem cat de des fara perioade de pauza atat de lungi.
Cred ca ultima perioada a fost destul de...superficiala pot sa ii spun, cu prea multe si prea putine lucruri care mi s-au intamplat, sau poate singura greseala a fost ca am asteptat eu sa se intample ceva fara sa fac prea mare lucru. Dar acum primul lucru care imi vine in minte e cerul de dimineata :) vi-am mai spus cat de mult imi place lumina de dimineata, incepand cu momentul in care se crapa de ziua si e semi intuneric pana la prima lumina puternica :) Cate lucruri nu mi s-au intamplat pe lumina aceasta...cand vii din oras, sau de la povestit in masina pana dimineata cand ai uitat de timp, sau incepe sa se descarce telefonul de la luuuunga conversatie. Cateodata lumina asta o asociezi cu frigu de dimineata, cand ma trezeam impreuna cu sora-mea, Ale sa mergem la scoala, stiti despre ce vorbesc, cand te imbraci cat de repede poti sa scapi de friiiig :) Iar ajung la amintiri. Orice as spune intotdeauna ajung la pietricelele mele de colectie. Dar nu-i nimic.
Azi cu asta am sa fiu in gand, cu lumina de dimineata si lucrurile care s-au intamplat la trecerea de la noapte la zi, la cerul de dimineata.

Cateodata...

Cateodata ni se face un dor nebun de anumite lucruri mici pe care le faceam candva cu atat de mare drag, incat acum gandindu-ne la ele, mie una, imi aduc acelasi sentiment pe care il traiam atunci. Daca ma gandesc acum ce bine ar fi o plimbare prin ninsoare, sa ninga fruuuumos si incet(nu atat de mult ca anul trecut) si sa ma plimb, pot sa simt cum m-ar durea obrajii de la atata zambit si multumire.

Cateodata o simpla amintire, a unei pitricele de valoare din colectie poate sa imi redea o stare de bine, o stare de implinire, o stare care chiar daca e faurita din amintirea unui sentiment sau lucru poate sa aiba o atat de puternica forta.

Nici nu cred ca mi-ar ajunge hartia din lume...sau mai realist hartia care o am in casa :) ca sa pot sa scriu toate asemenea pietricele care le am eu...cum facea mama prajitura si nu ma lasa sa iau din aluat sa ma joc cu el, dar bunica intotdeauna imi dadea pe ascuns, cum stateam cu ai mei la masa si mama ne povestea de ceva lucruri cand eram mici, cum savuram un orange cup la marco polo, dupa olimpiada de la romana din clasa a 9-a, cum ne lasa mama in prima ploaie de vara pe mine si pe sora-mea sa iesim afara sa fugim prin ploaie in maieu si pantaloni scurti...si cate mai sunt.

Cateodata, ca si acum, sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce ma face sa ma simt bine, pentru tot ceea ce am, penru tot ceea ce primesc de la ceilalti, pentru fiecare om din viata mea si pentru tot, deoarece cateodata e buna si o amintire ca sa-ti ridice moralul.

Plictisita

Dupa trei sapatamani petrecute la punctul culminant al energiei si dorintei de a nu pierde nici macar un minut in care sa nu fac ceva, sau sa nu ajung sa fac tot ce mi-am propus de pe luuunga lista a lucrurilor to do(pe care tot nu am ajuns sa o duc la bun sfarsit), am ajuns sa nu fac nimic. Nimic! in afara de mers la cateva cursuri, nu fac nimic. M-am plictisit foarte tare de nimicul asta, iar din interior parca aud si acum pe cineva strigand "hai sa facem ceva!!!", dar ce?!

M-am uitat la filme, la toate pozele posibile de pe facebook, am citit, am facut integrame, am gatit, am facut chiar prima mea prajitura cu mere(si cred ca ma las de asta), am facut curat, chiar shopping, in limita limitelor :)), mi-am facut spa personal la mine acasa, am mancat muesli din ala bun si crocant si nu mai stiu ce!nu mai stiu ce sa fac! any ideas! Sunt foarte...as putea spune deschisa...dar am facut odata gafa asta "sunt foarte deschisa la noi idei si lucruri pe care le putem face impreuna" am incheiat citatul unei mici parti din discursul meu pt candidatura la reprezentantul anului in facultate :)) Deci, revenind, va rog sa imi dati voi niste idei noi, le astept bucuroasa!

Doi

La ce te gandesti cand zici doi? doi parinti, doi copii, doi e un numar, doi ani sunt intre mine si sora mea, doi oameni, un cuplu, doi pantofi fac perechea perfecta :) o relatie...doi! Doi e numarul meu noroc, as putea spune...purtam nr. 2 la un concurs de miss :)) miss tabara remeti, eram clasa a cincea, acum 12 ani, Dumnezeule, se implineau 2 ani de la un eveniment, si am castigat un premiu maare, din cauza asta spun eu ca 2 e nr meu noros. Dar nu am sa povestesc de puterea nr meu noroc, ci de puterea nr doi.

It takes two to tango...cliseu, dar chiar asa e! Unde-s doi puterea creste! si chiar asa e. Toate lucrurile sunt mai frumoase in doi, chiar si atunci cand faci o prostie e mai bine in doi. Doi nu e singur :) Doi oameni, doi prieteni, doua surori, doi frati, doi. Doi ani!

In doi e frumos. Atunci cand unul plange, celalalt te mangaie si spune lasa ca facem noi sa fie bine, o sa treaca, o sa vezi! In doi e fericire! Atunci cand primesti un buchet fruuumos de flori si simti cum ti se umple inima de bucurie si vezi ca si celalalt e fericit de fericirea ta, ce poate fi mai frumos? In doi nu esti singur! Atunci cand joci noapte la 12 uno, sau ce incape in valiza?, sau astepti mancarea chinezeasca pe care ai comandat-o acum o ora si rata crocanta nu e nici pe departe cum o asteptai, e mai bine in doi. In doi e completare! Atunci cand unu se enerveaza repede si celalalt are grija si rabdare sa iti spuna, ca nu e bine, lucrurile se imbina atat de frumos. In doi apar si discutii! Atunci cand nu poti sa intelegi de ce celalalt nu face lucrurile cum crezi tu ca ar trebui si totusi sustine ca are dreptate, te ceeerti, dar apoi ajungi sa razi impreuna si parca nici nu a fost nici o discutie in contradictoriu. In doi...toate lucrurile sunt altfel decat singur.

Dar atunci cand faci doi ani in doi? ce doi poate fi mai frumos, decat noi doi, la doi ani impreuna.

Joi.

Joi. Într-o zi de joi, am fost în piață, într-o zi de joi am fost la karaoke, într-o zi de joi am avut examen sau am primit flori într-o zi de joi. Dar ce faci, când, într-o zi de joi semnezi sfarsitul unei sentiment, al unui statut, al unei iubiri?

Ce faci joi? mă duc să pun capăt unui capitol...ce capitol? că nici nu poți spune așa...joi pun punct iubirii mele, cât de urât. Pe vremuri, joia era zi de karaoke, zi de iesit în oraș cu prietenii și acum pentru alții joia poate fi sfarsitul unei mici vieti.

Îmi pare sincer sincer rău pentru oamenii care din cauza greșelilor lor sau a lipsei de grijă pentru un lucru frumos de-al lor ajung să piardă ceva extraordinar, pe cineva sau orice ar putea pierde. Joi nu e o zi faină..sau mai bine zis, joi nu este o zi bună pentru unii.

Cum să spui, joi mi-am pierdut iubirea, joi am semnat sfarsitul? Joi.

La mine...ploua.

Ploua foarte tare..nu mai am de gand sa spun cat de tare poate afecta vremea un om...ca s-a zis de prea multe ori, dar sunt de acord si eu cu asta. Am venit azi cu autobusul acasa, vreo 20 de minute si ma gandeam la atatea lucruri.. si mi-am dat seama ca acum ceva vreme aveam atat de bine stabilit ce urmeaza sa fac, si un mic plan care sa ma ajute pe mai departe. Dar mi s-a intamplat acum, poate or mai fi fost multi altii carora li s-a intamplat...sa ma trezesc azi, sa imi dau seama ca planul nu mai poate fi urmat, ca s-au schimbat atat de mult circumstantele, incat mi s-a dus planul pe apa sambetei...si acum ce fac? ce facem in situatii de genul asta, cand nu mai stii incotro sa o iei si daca te intreaba cineva ce faci in 2 luni nu stii ce sa raspunzi, sa nu mai zic de tipica intrebare de la interviuri, unde si cum te vezi in 5 sau 10 ani? cred ca sunt 2 variante: 1. mergi mai departe si tragi si incerci si faci, sau 2. mergi la mami acasa? nu in ideea sa te ajute, ci sa renunti la incercari si te multumesti cu mai putin? Ca veni vorba..cred ca nu as da niciodata sfatul asta...ia lumea in piept, du-te si daca e departe de familie, de prieteni, ca asta e viata...te duce pe unde nu te astepti sa ajungi...un ***** ciufulit! nu e bine departe de mami, nu e bine departe de prieteni, nu e bine niciunde unde esti singur! nu se compara prieteniile facute in prima zi de liceu, cu altele!

Sunt prea pesimista azi...si nu, nu o sa dau vina pe ploaie, nici pe planurile mele naruite..mi-e dor un pic dor..ca intotdeauna, din pacat. Incerci ceva nou, cauti ceva mai buni, iti doresti mai mult, lupti pentru lucruri mai mari, dar cand parca totul sta pe loc, dupa toate straduielile tale..atunci, ce? Eu merg la mami..nu ma las, nu incetez sa gasesc ceva mai bun, dar...inainte de toate ..merg la mami, sa imi reincarce sufletu cu drag si bunatate, si numai lucruri pozitive..pentru momentele alea cand stai cu mami si cu tati..si esti convins ca acolo si atunci nu ti se poate intampla absolut nimic rau.

Atunci cand...?

Atunci cand ti se pare ca dai mult si primesti mai putin ce faci? atunci cand tu asculti pe cineva si nu primesti acelasi lucru in schimb? atunci cand impartasesti ceva si primesti liniste? atunci cand dai multa prietenie si primesti altceva? atunci cand dai prea multa iubire si nu primesti la fel inapoi? atunci cand dai prea mult iar in schimb nu primesti cat trebuie, sau cat ai nevoie, sau la cat te astepti, ce faci? cate atunci cand... atunci cand e rau si tu dai bine? ce-i de facut? azi sunt fara nici macar o idee la nici una din intrebarile astea...atunci cand nu mai am idee ce-i de facut?

Ultimele ganduri...

In fiecare seara cand ma pun in pat(in fiecare seara, mai putin atunci cand sunt foarte obosita si adorm imediat), dupa un mic ritual al meu, care probabil il avem fiecare, imi vin in minte o multime de ganduri. Ganduri mai mari, ganduri mai mici, griji care mi le fac. Cateodata imi fac scenarii despre cum ar fi daca? si imi imaginez cum ar decurge lucrurile daca s-ar derula dupa vointa mea :) recunosc rareori, dar mi se intampla sa ma gandesc si ce as face daca as castiga la lotto :)) Cand eram mai mici si imi spunea sora mea ca nu poate dormi, ii spuneam inchide ochii si gandeste-te la ceva frumos si o sa adormi :) Sunt convinsa ca sunt o multime de modalitati prin care poti sa adormi mai repede, sau o multitudine de ganduri reale sau create de noi, care ne incanta sa le avem inainte de culcare, dar atunci cand ne gandim la problemele noastre, mai putem adormi la fel?

De cele mai multe ori, ma gandesc la ce mi se intampla, cum a trecut ziua sau de ce a trecut asa. In schimb, atunci cand ai facut ce era de facut si urmeaza sa iei o decizie in ceea ce priveste drumul pe care trebuie sa il urmezi, decizie de care depinde cel mai apropiat viitor al tau. Ma mai inscriu la master inca o data, raman departe de familie, sa aplic pt un internship intr-o alta tara, sa ma interesez de o pozitie pt doctorat, sa imi caut de lucru, sa ma gandesc sa fiu aproape de prieteni? sunt o multime de intrebari care poate nu ne lasa sa dormim sau o multime de ganduri care nici nu te mai lasa sa te gandesti la ceva frumos. La mine zilele trecute a functionat facandu-mi o cruce si sa zic Doamne ajuta-ne, asta e un pic mai frumos spus fata de ce zicea Scarlett O´Hara e si maine o zi.

Totusi ultimele ganduri, la sfarsitul unei zile, zic eu ca sunt importante, chiar daca sunt doar vise, chiar daca sunt probleme, chiar daca e si maine o zi, sunt ultimele ganduri, a unei zile incheiate. Doamne ajuta-ne, oricum ar fi ultimele ganduri...

Primul meu cocktail..

Am fost sambata intr-un club cu cativa prieteni, unde am baut primul meu cocktail cu alcool, daca nu luam in considerare si cele facute acasa, cu cerinta sa fie cu putin putin alcool...ah trebuia sa imi pun o dorinta, era primul...si nu stiu de unde, am ajuns, la inima rea : nu rade Andra, oamenii mor de inima rea. Sa mori de inima rea! ce lucru, in ce conjuctura trebuie sa ajunga o persoana, inca sa moara de inima rea. aa da! mi-am amintit incepusem de la ideea ca o prietena zicea, ca o doare inima, si eu am replicat ca inima nu doare, nu? asa stiam ca e singurul organ care nu doare, dar probabil ajunge sa simte atat de puternice lucruri incat, sa-ti faca intreg corpul sa doara? cred ca da...ma declar convinsa de faptul ca intreg sistemul poate fi guvernat de un organ atat de mic, care simte atat de multe lucruri, care trece de la atat de diferite stari.

Ma gandesc acum cum ma simt cand sunt fericita, ca am impresia ca se revarsa peste tot in jurul meu din chiar interiorul meu, o stare de bine. Oare inima mea genereaza senzatia aceasta? Am suferit si din dragoste, si cum imi spunea tata caaaandva, in tineretea mea, sa ai grija, ca poti sa suferi tare din dragoste, si te indoaie, ca un fier incalzit...spunea tata, in ideea ca poate sa faca orice din tine, esti maleabil, atunci cand ai parte de iubire? probabil ca da.

Deci cum spuneam, am si suferit, si dorinta de alunecare in butoiul tau de suparare e mare atunci. Dar e inima capabila sa simta atat de tare incat toate celelalte lucruri ale tale sa fie afectate de ea? Inclin sa cred ca da, sunt atat de multe povesti de dragoste, incepand de la cea a parintilor mei, care ieri au facut 25 de ani de cand s-au casatorit ( si le doresc din tot sufletul sa mai sarbatoreasca inca 100 de ani, la cat de frumosi si de bine le e impreuna), pana la cele din carti, unele mai siropoase, altele mai complicate si terminand cu cea din viata noastra a fiecaruia, sau cea care tocmai am incheiat-o sau de ce nu, cea care va urma.

Asadar, e dovedit de stiinta ca se poate muri de inima rea, deci mai mult ca sigur ca ne afecteaza intr-o foarte mare masura fiecare sentiment pe care il traim, sau poate importanta pe care o acordam fiecarei trairi.

Primul meu cocktail a ajuns la discutia despre inima rea, sper ca nu e un semn rau...sau poate era al doilea? :)

Pietricelele mele

Sursa foto: http://www.stonetohome.com

Ma uitam acum peste niste poze mai vechi de-ale mele in care apar foooarte multi oameni. Ma uitam la poze pentru ca ieri am visat un fost coleg din gimnaziu, pe care nu l-am mai vazut de atata timp, si cum azi mai toata ziua m-am gandit la el, mi-am adus aminte de scoala cand eram in clasele mici si de nenumaratele amintiri pe care le am impreuna cu colegii mei de atunci. Mai apoi imi chiar spuneam, nu conteaza cat de mult timp trece de cand nu ai vazut o persoana, daca ti-e draga, daca ai facut ataat de multe lucruri impreuna, daca o cunosti asa de bine, poate cum nu o cunosc prietenii actuali, neaparat trebuie sa iti trezeasca niste sentimente frumoase.

Cum e facut si creierul si inima noastra...sa pastreze amintirea unei persoane, unui sentiment, unui lucru consumat altadata cu atata repezeala, unu ras impreuna cu un prieten atat de bine intiparit, incat nici cum sa nu se poata sterge. Cat de pretioase si de scumpe pot fi amintirile unui om? Cat de mult trebuie sa conteze albumele vechi de poze...ooo nu! nu astea digitale, ci albumele noastre vechi, pe care le cumparam de la scoala cand venea nenea cu o plasuta, si cine vroia sa cumpere se scria pe lista, si urmatoarea saptamana duceai banii la scoala ca sa primesti in schimb albumul atat asteptat :) De fapt cum sa nu pastram amintirile acestea? Cum sa nu iti aduci aminte de scrisorile de dragoste primite de la colegi de valentine´s day (obligati fiind de dna profesoara sa le trimite...eu inca le mai si am)? cum sa nu iti aduci aminte de martisoarele lasate de colegii de clasa in banca pentru ca le era rusine sa ti le dea altfel? cum sa nu iti aduci aminte de lucrurile impartite cu colegii de clasa, care erau prietenii tai cei mai buni? cum sa nu iti aduci aminte de taberele organizate la scoala? cum sa nu iti aduci aminte de sentimentele care le nutreai in secret pentru colegul/colega de clasa? cum sa nu iti aduci aminte de visele pe care le aveai cu ea? cum sa nu iti aduci aminte de prima uniforma? cum sa nu iti aduci aminte de vacantele de vara cu parintii la mare? cum sa nu iti aduci aminte cum era cand aveai varicela sau oreon? cum sa nu iti amintesti de excursiile facute? cum sa nu iti aduci aminte de concertele din oras?cum sa nu iti aduci aminte cum te asculta mama la lectii? cam sa nu iti aduci aminte de mancat lebenita pe balcon cu sora/fratele tau sau de spart samburii de la caise? cum sa nu iti aduci aminte?vai cate sunt! cum sa nu iti aduci aminte de tot? nu se pot uita! am fi saraci fara ele, nu am lasa o amprenta asupra vietii noastre impartita cu ceilalti oameni.

Stiu ca toti avem amintiri pe care nu le-am schimbat cu nici o firmitura in plus sau in minus, si le savuram de fiecare data cu acelasi drag cand ne aducem aminte de un lucru demult facut. Doamne cate ni s-au intamplat, cati oameni am cunoscut, cate oracole am completat, cate fotografii, cate martisoare, cate colectii, cate jocuri, cate melodii. Le pretuiesc si le nu le-as schimba cu nimic. Iar gentuta mea de acasa pliiiiiine cu lucruri importante din gimnaziu, albumele de fotografii din copilarie, cutia cu arhiva biletelelor din liceu, colectia de servetele sunt cele mai frumoase dovezi ale trecerii timpului in cel mai placut mod posibil.

Amintiri...cate amintiri...amintirile sunt cele mai pretioase nu margaritare, pietricele...amintirile sunt pietricelele mele, pietricele care cladesc viata unui om, a mea, a noastra...pietricelele mele!

Asa nu!

Sunt la biblioteca, unde ar trebui sa scriu proiectu la legislatie europeana.Mai am 10 zile si inca 20 de pagini de scris iuuuuhuuu....treaba nu merge chiar asa de bine. Parca ma vad in ultimele zile/nopti cand o sa trag ca tuta...ca sa simti ca traiesti! in loc sa imi fac treaba din timp, relaxata. Chiar ma uitam la studentii astia de aici, care au 13 carti, 3 caiete de exercitii, un laptop deschis cu ceva scheme fantastice, penar plin cu n-spe mii de culori ca sa sublinieze si sa resublinieze lucrurile importante pe care le citesc. Nu vreau eu sa generalizez, dar mi se pare mie, sau romanul, eu, e mai obisnuit sa lucreze sub stres, cand deadline-ul ii bate la usa...aaa am uitat sa spun ca sunt intr-o biblioteca din Germania, plina de studenti germani, evident, dar si din toate colturile lumii. Si invata oamenii astia atata de sarguincios si organizat si cu siguranta din timp. singurii care nu isi fac treaba in modu asta sunt numai eu si studentii erasmusi, ca doar asa era si in Italia, cand eram erasmus si macar aveam o scuza, lumea invata cu o luna inainte noi cu cateva zile acolo....cum spuneam...ca sa simti ca traiesti.

Oare de ce nu am invatat eu sa fac lucrurile in mod organizat? sa fie din educatie? nu cred..mama intotdeauna m-a invatat, prima oara teme si invatat si apoi celelalte lucruri, prioritati! sa fie din cultura? hmmm.. n-as zice, parca ar fi prea mult...si sunt atati alti romani care fac lucrurile frumos atat la scoala cat si in alte domenii.

Oricum m-am decis, sunt o dezorganizata, cu prioritatile in toate partile, care a uitat sa isi faca prima data temele si apoi sa se ocupe de celelalte lucruri in viata. Hai ca am scris prea mult, si am mai tras de timp, dar tot cu constiinta neimpacata sunt. Ma intorc la legislatia europeana! Poate imi spuneti voi ca voi nu sunteti asa si ma trageti de urechi sa nu mai fiu asa.. sau sunteti si voi ca mine? macar cateodata? :) si ma faceti sa ma simt...poate un pic mai bine.

Ma inclin in fata oamenilor organizati, cu prioritatile stabilite, care stiu sa isi calculeze timpul si se ocupa de lucruril importante.